Învățarea incidentală (în mediu natural)

Invatarea in mediul natural

În Analiza Aplicată a Comportamentului (ABA), învățarea se poate face prin Exerciții Distincte (Discrete Trial Teaching – unități de învățare separate, DTT), sau poate lua o formă naturală, în mediul copilului, în joc sau în activitățile de rutină ale copilului. Exista o varietate de proceduri bazate pe învățarea în mediul natural, care s-au dovedit a fi eficiente în procesul de învățare a copiilor cu autism: Învățarea Incidentală (Incidental Teaching, IT), Trainingul de Învățare în Mediu Natural, Trainingul de Răspuns Pivot (Pivotal Response Training, PRT), Modelul Denver (Early Start Denver Model, ESDM), Învățarea Milieu (Enhanced Milieu Teaching, EMT), Trainingul de Imitație Reciprocă (Reciprocical Imitation Training, RIT), Proiectul ImPACT (Improving Parents As Comunication Teachers) şi Proiectul JASPER (Joint Attention, Symbolic Play, Engagement and Regulation). Fiecare din procedurile de învățare în mediul natural menționate mai sus au caracteristici specifice.

Este însă important de menționat faptul că toate procedurile de învățare în mediu natural au următoarele caracteristici comune:

  • învățarea centrată pe copil (învățarea este orientată de motivația copilului, de ceea ce el își dorește, suntem atenți la ce se uită el, spre ce se îndreaptă – și de aici creăm oportunități pentru învățare, spre ex: daca el își dorește să se joace cu mingea, mergem și ne jucăm  împreuna cu el, cu mingea într-un mod plăcut și amuzant); copilul poate fi lăsat să aleagă cu ce vrea să se joace, din ce farfurie vrea să mănânce (cu specific pe activitățile de rutină);

  • utilizarea recompenselor care sunt în strânsă legătură cu procesul de învățare (introducem in mediu de învățare jucării/obiecte care știm ca îi plac copilului; spre exemplu, dacă dorim să lucrăm pe cereri, atunci când vom pregăti mediul (vom aranja camera) pentru învățarea în mediul natural, vom pune în cameră obiecte și jucării care știm că îi plac foarte mult copilului;

  • prezența motivației în învățare (este absolut necesar ca piticul să fie interesat de obiectele/ jucăriile pe care le folosim în învățarea în mediul natural);

  • un accent mai redus pe crearea unui număr maxim de posibilități de învățare – acest aspect nu este neglijat în învățarea în mediul natural, dar este important de menționat faptul că oportunitățile de învățare sunt prezente doar atâta timp cât copilul este motivat de obiectele cu care învață (ex: copilul își dorește foarte tare mingea; în acest context putem lucra pe cereri pe minge, copilul primește mingea și se joacă cu ea, iar adultul creează oportunități de interacțiune cu copilul; în momentul în care copilul nu își mai dorește să se joace cu mingea, deci nu mai este motivat, nu vom mai lucra pe cereri pe obiectul minge și vom fi atenți la ceea ce își dorește copilul in continuare, după ce s-a terminat jocul cu mingea).

Învățarea în mediu natural se face în  baza obiectivelor anterior stabilite pentru copil. Fiecare plan de intervenție personalizat va avea specificat abilitați și obiective care se pot preda în mediu natural, deoarece un copil poate învăța un obiectiv mai eficient prin predarea în mediu natural (învățarea pozițiilor spațiale, spre ex.), iar un alt copil, același obiectiv îl va învăța mai eficient (adică mai repede) prin predarea în discrete trial/DTT. Fiecare copil e diferit și va învăța diferit, deci trebuie stabilit care metodă (discrete trial sau învățarea în mediu natural) este mai eficientă pentru copil. Înainte de a alege o metoda sau alta de învățare, părintele trebuie să își pună următoarele întrebări: “cum învață copilul meu mai repede un anumit program (pozițiile spațiale, de ex.)?”

Este important de menționat următorul aspect: fie că părintele alege să îl învețe pe copil ceva în discrete trial sau prin intermediul învățării în mediul natural, este important să se facă într-o formă amuzantă și plăcută pentru copil. Indiferent cum învață copilul, e important să facem învățarea cât mai plăcută 🙂

Invatarea in mediul natural

Vom detalia în cele ce urmează pașii de implementare a învățării în mediul natural.

  1. Aranjează un mediu cât mai motivant pentru copilul tău.

  • învățarea poate avea loc în absolut orice locație a casei dumneavoastră (baie, camera de zi, bucătărie, dormitorul copilului)

  • înainte de a începe învățarea în mediu, este foarte important să știți care sunt jucăriile, lucrurile sau activitățile preferate de copil (exemplu: baloane de săpun, cuburi lego, jucării cu sunete, jocul de-a ascunselea, etc).

  • stabilește abilitățile pe care vrei ca și copilul tău să le învețe și aranjează mediul având în minte interesele copilului, dar și posibilitățile de învățare (exemplu: obiectele preferate de copil pot fi la vedere, dar nu la îndemâna acestuia – să nu ajungă la ele). Aranjarea mediului se face evident înaintea sesiunii de învățare.

  • de asemenea, se scot din mediu lucrurile de care nu aveți nevoie pentru învățarea obiectivului stabilit, pentru ca mediul de învățare să fie cât mai curat. Spre ex. avem un copil căruia îi face plăcere să se joace cu baloanele de săpun, baloane, jucării gonflabile și mingi; dacă dorim să lucrăm pe cereri de obiecte, scoatem (sau punem într-un dulap care se închide cu uși, în așa fel încât să nu fie la vedere) toate lucrurile de care copilul nostru nu e interesat, cum ar fi jucării de pluș, cărți, cuburi, etc. și aducem în cameră mingi, jucării gonflabile, jucăria care produce baloane de săpun și baloane.

  1. Interacțiunea cu copilul în mediul organizat pentru învățarea incidentala.

  • scopul aranjării mediului (în felul în care am detaliat la punctul 1) este acela de a produce inițiativa din partea copilului (spre exemplu jucați-vă în apropierea jucăriei preferate la care el nu ajunge, dați-i jucăria care face baloane, dar care este oprită, dați-i jucăria preferată fără baterii, dați-i acuarele fără a-i da și pensula). Asigură-te că ai atenția copilului și creează oportunități clare pentru ca el sa răspundă.

  1. Inițiativa copilului

  • acesta este momentul real în care oportunitatea de învățare apare. Așteptăm un semn din partea copilului care să ne arate că acesta este interesat să interacționeze cu noi

  • ex: se uită la un obiect pentru cel puțin 2 secunde, se întinde înspre o jucărie, se uită la adult pentru a primi ajutor să obțină ceea ce își dorește.

  1. Recompensează răspunsurile copilului

  • dacă un obiectiv pe care dorești să lucrezi este „inițiativa din partea copilului”, atunci recompensează inițiativa copilului cu o recompensă care are legătură cu interacțiunea

  • ex: dorim să lucrăm pe „inițiativa din partea copilului” și acesta vede un balon pe raftul cu jucării, se întinde spre obiect – atunci noi oferim copilului balonul înspre care acesta s-a întins; de asemenea, pentru situația în care copilul vede acuarele și își dorește să picteze, dar nu are pensulă, copilul cere pensula, îi vom da pensula.

  1. Promptul

  • promptul este ajutorul pe care îl dăm copilului pentru a avea succes în învățare. Dacă avem drept obiectiv nu doar o inițiativă, dar și o cerere verbală din partea copilului (adică ne dorim nu doar să se întindă după balon, dar să ne și spună “balon”), atunci vom folosi ceea ce numim un prompt (ajutor) verbal și vom spune “balon”; dacă el repetă “balon”, va primi balonul dorit.

  • la început de drum, în puține cazuri se întâmpla să avem o pronunție clară din partea copilului cu TSA – în consecință, chiar dacă nu avem o pronunție clară sau completă a cuvântului din partea copilului, dar avem o aproximare a cuvântului “balon” (ex. copilul nu spune balon, dar spune “ba”), vom oferi balonul dorit pentru a întări/recompensa cererea din partea copilului, fie ea și într-o formă neclară sau incompletă. Bineînțeles, un următor obiectiv este ca el să spună “bal” (promptul la acest nivel va fi “bal”). În momentul în care copilul poate să spună “bal”, nu vom mai oferi recompensa (balonul) când acesta spune “ba”, ci doar atunci când spune “bal” (promptul la acest nivel va fi “bal”). In mod similar, după ce copilul spune ”bal” atunci când dorește balonul (în mod independent, fără să i se spună înainte, deci fără ajutor), ne vom stabili drept obiectiv cuvântul “balon” și bineînțeles vom oferi ajutor copilului – cuvântul “balon”. Nu vom mai oferi balonul copilului atunci când îl dorește și spune “ba” sau “bal”, dar îl vom oferi atunci când spune “balon”.

  1. Retragerea promptului

  • ne dorim pentru copilul nostru să știe să facă anumite lucruri independent, fără ajutor (prompt).

  • practic, doar în momentul în care un copil face ceva fără ajutor, știm că abilitatea respectivă este învățată (ex. Spune “balon” atunci când vrea balonul, fără să fie promptat/ajutat înainte de adult prin cuvântul “balon”).

  • pentru a ajunge la răspunsuri independente din partea copilului, este necesar să ajutăm copilul, dar și să retragem apoi promptul/ajutorul oferit. Luam exemplul oferit mai sus, în care învățam copilul să ceară obiectul dorit, balonul. Presupunem că am ajuns la nivelul la care copilul cere sub forma cuvântului complet “balon”. Pentru început, promptul va fi “balon” și vom recompensa cererea. Apoi, când avem 3 cereri de balon la cel puțin 2 persoane diferite și în cel puțin 2 medii diferite (adică cere balonul atât mamei, cât și tatălui, atât în camera de joacă, cât și în living), putem începe să reducem promptul/ajutorul. Nu vom mai oferi ca și prompt/ajutor “balon”, ci vom spune doar “ba” – spunem că am retras promptul: nu mai oferim ca ajutor tot cuvântul balon, ci doar silaba “ba”, dar așteptăm de la el cuvântul “balon”. Deoarece s-a lucrat înainte și știe ce așteptăm de la el, copilul va spune “balon” și primește balonul. Apoi din nou, după ce copilul cere balonul în aceste condiții de retragere a promptului (“ba”), vom retrage din nou promptul și vom oferi ca și ajutor doar un “b”, iar copilul va spune “balon” și va primi balonul. În final, nu mai folosim nici o formă de prompt/ajutor – atunci când vede și își dorește balonul, copilul spune “balon” și îl primește.

  1. Oportunități de învățare

  • asigurați-vă că mediul este aranjat în așa fel încât să ofere mai multe posibilități de învățare.

  • în cazul în care avem ca și obiectiv să lucrăm pe cereri, avem în cameră mai multe jucării preferate de copil. Luând cazul copilului căruia îi plac jucăriile gonflabile, vom avea mai multe jucării de acest fel în cameră, pentru a avea mai multe oportunități de învățare.

  • putem crea mai multe oportunități de învățare chiar și cu un singur obiect – ex. copilul a cerut balonul și ne dăm balonul într-un mod amuzant de la unul la celălalt; când balonul este la noi, putem opri jocul și așteptăm ca el să ne ceară balonul. Atenție însă la motivația copilului – lucrăm cu un obiect și avem atâtea oportunități de învățare cât copilul este interesat de obiectul sau jocul respectiv.

  • este important de menționat faptul că, uneori, copilul mai poate primi și “gratuit ” jucăria dorită, adică fără să așteptăm să ne ceară jucăria respectivă (chiar dacă cerea jucăriei reprezintă obiectivul nostru), tocmai pentru a menține o relație bună cu copilul.

Învățarea în mediu natural poate fi folosită pentru învățarea unui număr mare de abilități cognitive. Spre exemplu, dacă avem ca și obiectiv învățarea culorilor și copilul nostru preferă baloanele, ne vom folosi de baloane pentru învățarea culorilor. Avem în față mai multe baloane neumflate de diferite culori. În momentul în care se întinde înspre un anumit balon, avem o oportunitate de învățare și putem prompta să ceară balonul pe care îl dorește prin culoare,  “verde” spre ex. Recompensa pentru culoarea corecta va fi umflarea și joaca cu balonul verde.

Invatarea in mediul natural

Învățarea în mediul natural poate și e chiar indicat, să arate ca o joacă, dar întotdeauna trebuie să includă un prompt/ajutor eficient și o recompensă adecvată a răspunsului dat de copil.

 

Și abilitățile de autonomie personală se pot învăța în mediul natural. Spre exemplu, dacă mersul afară la joacă este o activitate preferată de copil, puteți folosi mersul afară ca și oportunitate de învățare a abilității de a se încălța. Pentru a face asta, este nevoie să îi spuneți copilului “Mergem afară la joaca!” în timp ce vă îndreptați spre ușă. Înainte să deschideți ușa, spuneți “Ups” și arătați înspre picioarele lui desculțe și înspre papucii lui, care sunt la vedere. Apoi îl puteți prompta/ajuta să își pună papucii și apoi mergeți afară la joacă, recompensând altfel comportamentul de a se încălța (exemplu „cerere în rutină”).

Printre beneficiile utilizării învățării în mediul natural se numără o mai bună generalizare a învățării, îmbunătățiri și la nivelul altor abilități pe care nu se lucrează în mod direct și este o modalitate de învățare mai plăcută de copii și de membrii familiei.

Printre posibilele dezavantaje, menționăm faptul că învățarea este practic bazată pe motivația copilului (ceea ce poate fi dificil dacă ne gândim că interesele copiilor cu TSA sunt limitate); apoi, necesită planificare și abilitatea de adaptare a învățării la momentele și oportunitățile care apar pe parcursul învățării în mediul natural.

Majoritatea programelor de intervenție din Analiza Comportamentală Aplicată recomandă, pentru copiii cu TSA, o combinație între învățarea în DTT (discrete trial teaching) și învățarea incidentală (IT)/în mediu natural. Programele de intervenție sunt personalizate pentru fiecare copil, atât în ceea ce privește conținutul (obiectivele și programele), dar și în ceea ce privește eficiența metodei de învățare. În DTT – discrete trial se creează premisele învățării practice, cantitative (posibilitatea învățării unui număr mare de abilități), iar în învățarea incidentală, copilul poate practica o anumită abilitate direct în mediul natural (creând astfel și oportunități pentru generalizare).

O modalitate de a ne asigura că micuțul are parte atât de activități structurate, cât și de oportunități de generalizare, este aceea de a alterna între învățarea în DTT și învățarea în IT. Spre exemplu, dacă învățam un copil părțile corpului, o putem face mai întâi în discrete trial, cerându-i copilului să ne arate capul în urma instrucției “ce este?”, răspunsul așteptat din partea copilului fiind “cap” (oferind apoi o recompensă pentru răspunsul corect). Se poate verifica apoi și pe celelalte părți ale corpului cunoscute de copil, tot în discrete trial. După un număr rezonabil de încercări/unități de învățare (între 5 şi 10 răspunsuri corecte – depinde de copil; sau aproximativ 3 minute de discrete trial), puteți comuta învățarea în mediul natural. Spre exemplu, mergeți pe covor, unde vă jucați cu păpușa/animalul de pluș preferat al copilului, creând oportunități de învățare sau de generalizare pentru aceleași obiective lucrate în discrete trial (părțile corpului) – ne jucăm cu ursulețul și cu balonul, iar ursulețul lovește balonul cu mâna, cu capul, cu piciorul, etc., având drept consecință recompensa naturală (joaca cu ursulețul/jucăria preferată).

Programele de terapie ABA alternează frecvent între învățarea mai structurată în DTT și cea mai puțin structurată în mediu natural pentru ca un copil să câștige din ambele metode de învățare. Această jonglare între o învățare structurată și o învățare mai puțin structurată, în sesiunile de terapie, este benefică și pentru că nu se instalează monotonia și plictisul în învățare. Se creează foarte multe oportunități de învățare generalizată și ajută copilul sa devină mai flexibil la schimbare (si știm că flexibilitatea este o altă provocare pentru copiii cu autism).

Psiholog Cristina Basaraba

Bibliografie

  • Gail McGee et al., (1999) A Comprehensive Naturalistic Teaching Approach for toddlers with Autism
  • Fonger Amelia M., (2018). Teaching Eye Contact and Responding to Name to Children with Autism Spectrum Disorder.
  • McKinnon K., Krempa J. (2002). Social Skills Solution., pp 47
  • Tarbox J., Tarbox C., (2016). Training Manual for Behavior Technicians Working with Individuals with Autism., pp 64.

Resurse video – exemple