Ce este ABA și cum îmi poate ajuta copilul? Partea I
Analiza aplicată a comportamentului (Applied Behavior Analysis, ABA) este știința în care strategii derivate din principiile comportamentale, bazate pe teoria învățării, sunt aplicate sistematic pentru schimbarea comportamentului cu semnificație socială.
Ce înseamnă ABA?
Comportament:
În primul rând, intervenția comportamentală este centrată pe noțiunea de comportament. Acesta este definit ca orice activitate internă sau externă, care este observabilă și măsurabilă (ex: sare, lovește, zâmbește)
– observabil = poate fi perceput prin cel puțin unul dintre simțurile noastre (ex: văz, auz)
– măsurabil = îl putem număra, întrucât are un început și un sfârșit ce pot fi identificate clar
Aplicat:
În al doilea rând, comportamentul asupra căruia se intervine trebuie să aibă aplicativitate în viața reală a persoanei cu care se lucrează, de aici vine numele de aplicat (ex: folosirea toaletei).
Analiza:
A treia caracteristică specifică analizei aplicate a comportamentului este faptul că decizia în această știință este luată în funcție de datele obiective colectate pentru a înțelege efectul intervenției asupra comportamentului.
Prin urmare, când copilul se confruntă cu o problemă (sau o tulburare de învățare, de educație, de dezvoltare), aceasta se va exprima mai întâi în termeni de comportamente observabile și măsurabile – de exemplu, dacă un cadru didactic își pune întrebări în legătură cu unul dintre elevii săi care se comportă agresiv, el va încerca mai întâi să exprime acest lucru în termeni de comportamente: își lovește colegii sau lovește adulții? Lovește cu piciorul, cu pumnul, cu palma? Țipă la ei? Aruncă în ei cu diverse obiecte?
COMPORTAMENTUL (ex: trântit pe jos in magazin, cu țipete și plâns) este considerat rezultatul unui proces de învățare și se construiește într-o serie de interacțiuni dintre persoană și mediul său. Mediul este reprezentat de stimulii care preced comportamentul (ex: vitrinele cu dulciuri) și stimulii care îl urmează (ex: primirea de dulciuri).
Stimulii sunt elementele din mediu care au capacitatea să ne influențeze comportamentul – îl fac să apară, îi cresc sau scad frecvența sau îl fac să dispară. Ei pot fi de două feluri:
Stimulii care precedă comportamentul formează un context ANTECEDENT (vitrine cu dulciuri)
Stimulii care apar imediat după comportament formează CONSECINȚE (primirea de dulciuri)
Toți învățăm să acționăm ca răspuns la mediul imediat, în felul următor:
Consecințele unui comportament pot fi plăcute pentru copil, sau prin apariția lor, copilul câștigă ceva, iar prin asta (prin funcția îndeplinită de acel comportament), el va continua să apară, chiar dacă pentru cei din jur este un comportament supărător.
Pentru a identifica funcțiile unui comportament – care mențin comportamentul nesănătos (dezadaptativ), este nevoie să identificăm antecedentele și consecințele comportamentului respectiv, adică se va realiza o analiză funcțională a comportamentului.
Analiza funcțională are ca obiectiv stabilirea factorilor care determină un comportament (antecedente, stimuli care apar înaintea comportamentului) și a consecințelor acelui comportament (stimuli care apar după comportament). Mai explicit, analiza funcțională propriu-zisă, vizează înțelegerea relațiilor dintre comportamentul persoanei și mediul ei, pentru a-l schimba mai întâi pe acesta. Ea își pune întrebarea de ce? apare acest comportament și mai ales de ce acum? apare acest comportament.
Astfel primul principiu de care vom ține cont în momentul în care vom introduce un comportament alternativ (un comportament sănătos nou, în locul celui vechi, nesănătos) este faptul că răspunsul alternativ și comportamentul vechi (dezadaptativ) ar trebui să aibă aceeași funcție – să aducă aceleași beneficii copilului (în exemplul nostru, un comportament sănătos ar fi ca în loc sa se trântească pe jos pentru a primi dulciuri, că ceară acest lucru prin formule de politețe și astfel să primească dulciurile, în anumite limite, stabilite cu copilul la intrarea în magazin).
Există posibilitatea ca o persoană să folosească multiple comportamente pentru aceeași funcție, cum există și posibilitatea ca multiplele comportamente dezadaptative să fie menținute de funcții diferite, dar acest lucru îl vom aborda în materialele viitoare.
Evaluarea funcțională presupune colectarea datelor privind:
comportamentul
funcția acestuia
Comportamentele disfuncționale/dezadaptative/nesănătoase pot fi
deficitare = persoana nu face anumite lucruri pe care alții, de aceeași vârstă, din aceeași cultură sau același mediu socio-cultural, le fac
excesive = intensitatea unor reacții este disproporționată raportat la situație (ex: reacții emoționale prea intense la situații minore de disconfort – furie cu aruncarea jucăriilor când nu reușește să pună o piesă de lego acolo unde dorește)
Funcții ale comportamentului disfuncțional/nesănătos:
Obținerea/atragerea atenției
Acces la obiecte dorite
Evadare/evitare din sarcină
Autostimulare
Nevoi eligibile (dureri, caz de boală)
Funcția comportamentului se va stabili după colectarea și analiza datelor
Comportamentul produce diverse consecințe, iar acestea, la rândul lor, au un impact asupra manifestărilor viitoare ale comportamentului respectiv,
făcându-l mai probabil (= întărindu-l) sau
mai puțin probabil (= penalizându-l)
Comportamentul depinde de consecințele lui, fie că acestea măresc, fie că reduc probabilitatea manifestării lui ulterioare (sub raportul frecvenței sau al duratei) – ex: dacă de fiecare dată când se trântește pe jos în magazin, copilul primește dulciuri, el va continua să se trântească pe jos, pe când, dacă nu ar fi primit dulciuri la primele trântiri, acestea nu ar mai fi apărut ulterior, neexistând un beneficiu.
Antecedentele
Antecedentele se referă la o serie de stimuli care preced un anumit comportament. Asocierea dintre un stimul și un comportament, întărește conexiunile dintre aceste componente. Dacă două elemente sunt frecvent asociate devin mai puternic interconectate, rezumându-se la o relație de tipul DACĂ => ATUNCI.
Astfel, o modalitate de intervenție comportamentală este prin controlul situațiilor/ stimulilor. Vorbim de controlul stimulului când, în prezența unui stimul dat, există o mare probabilitate de manifestare a unui comportament anume (ex: când se pornește televizorul, copilul se va uita la ecran).
Controlul stimulului este un aspect esențial în abordarea comportamentală, în măsura în care orice comportament al unei persoanei este în relație cu anumiți stimuli antecedenți. Cu alte cuvinte, nu este suficient ca subiectul să manifeste un comportament, trebuie să îl manifeste în condiții de stimulare adecvată (ex: nu este suficient sa învățăm copilul formulele de salut „Bună dimineața!” sau „Bună seara!”, ci este important să știe și situațiile când să folosească formulele specifice de salut). Vorbim astfel, de un tip de învățare pe care o numim învățare discriminativă, în cazul căreia, în prezența anumitor stimuli, numiți stimuli discriminativi, persoana învață să producă anumite comportamente specifice și nu altele.
Controlul stimulului presupune, de asemenea, că vom ține cont de evenimentele contextuale, care au influență asupra stimulilor antecedenți și valoare de întărire a consecințelor.
Consecințele
Tipuri:
1. Întărirea este acea consecință (situație/stimul care survine după executarea unui comportament) care sporește manifestările viitoare ale unui comportament
Întărirea unui comportament definește o situație de învățare – persoana învață că există o relație/o legătură/o contingență între un anumit comportament și o anumită consecință (faci X, beneficiezi de Y). Se învață așadar o regulă de asociere (această regulă presupune operarea/executarea unui comportament din partea persoanei – comportament operant, învățarea respectivă poartă numele de învățare operantă sau condiționare operantă).
Există două tipuri de întăriri:
întărire pozitivă
întărire negativă
În ambele situații efectul este de întărire a unui comportament.
Întărirea pozitivă vizează menținerea sau intensificarea unui comportament prin producerea sau prezentarea unei stimulări plăcute (laudă, o îmbrățișare, un biscuit)
Întărirea negativă vizează menținerea sau intensificarea unui comportament prin încetarea sau reducerea unei stimulări neplăcute (atunci când spun ”te rog”, și nu iau direct jucăria din mâna unui copil, acesta nu mă lovește – întărire negativă, și primesc și jucăria – întărire pozitivă)
Există și întăriri automate – consecințe senzoriale produse natural, independente de mediere socială, care funcționează ca întăriri pozitive: de exemplu, comportamentele repetitive, persistente, auto-stimulative, care pot produce stimuli senzoriali plăcuți.
Strategiile/Tehnicile care folosesc întărirea pozitivă și negativă, cresc probabilitatea de apariție a unui comportament existent în repertoriul comportamental al unei persoane.
2. Pedeapsa (penalizarea) = este acea consecință/eveniment/stimul care determină reducerea unui comportament
Pedeapsa reprezintă și ea o relație funcțională dintre doi termeni, un comportament determină o consecință, la fel ca la întărire. Dar, pedeapsa are loc atunci când un comportament este imediat urmat de o schimbare a stimulului, din unul plăcut, în unul neplăcut (dacă iei jucăria din mâna unui copil, fără să o ceri înainte, plecăm de la locul de joacă), în așa fel încât se diminuează frecvența viitoare a comportamentelor similare.
Practic:
Efectuând un comportament care este urmat de întăriri pozitive, persoană învață:
Dacă faci X, beneficiezi de Y
Efectuând un comportament prin care reușește să evite sau să scape de un stimul neplăcut (întărire negativă), persoana învață:
Dacă faci X, eviți (scapi) de Y
Efectuând un comportament, care este urmat de o pedeapsă, persoana învață:
Dacă faci X, te costă Y
Modificarea comportamentului prin manipularea consecințelor
Pentru a fi eficiente, întăririle trebuie oferite/aplicate imediat după comportament pentru a crește frecvența unui comportament sănătos/dorit. Astfel, este necesar un acces ușor al părintelui la recompense tangibile (ex: o jucărie/ recompense alimentare/recompense senzoriale) și la recompense sociale (ex: laude de tipul Bravo!, Foarte bine!, Perfect!).
Vom folosi proceduri punitive pentru diminuarea/eliminarea comportamentelor problemă. Pedeapsa, în termeni comportamentali, include procedurile care provoacă reducerea frecvenței unui răspuns prin 2 metode:
Prezentarea unui stimul aversiv/neplăcut
Retragerea unui întăritor pozitiv:
I) procedura time-out
II) procedura de cost-răspuns
! Dacă un comportament este asociat aleatoriu când cu o întărire pozitivă, când cu o pedeapsă, copilul învață că nu există nicio relație funcțională între ceea ce face și ceea ce i se întâmplă, între comportamentul său și consecințele acestuia. Astfel, nu va mai încerca sa își adapteze comportamentul.
Psiholog Anca Straton
Doctor Călina Costea
Bibliografie:
- David, D. (2016). Tratat de psihoterapii cognitive și comportamentale. Ed. II. Elefant Online.
- Hardy, C., Ogden, J., Newman, J., & Cooper, S. (2016). Autism and ICT: A guide for teachers and parents. Routledge.
- Kearney, A. J. (2015). Understanding applied behavior analysis: An introduction to ABA for parents, teachers, and other professionals. Jessica Kingsley Publishers.
- Lecavalier, L., Snow, A. V., & Norris, M. (2011). Autism spectrum disorders and intellectual disability. In International handbook of autism and pervasive developmental disorders(pp. 37-51). Springer, New York, NY.
- Miclea, M.,(suport de curs).Modificări cognitive-comportamentale.
- Lovaas, O. I. (2003). Teaching individuals with developmental delays: Basic intervention techniques. Pro-ed.
- Magerotte, G. & Willaye, E. (2012). Intervenţia comportamentală clinică. Formarea în A.B.A. Editura: ASCR, Cluj-Napoca
- Matson, J. L. (Ed.). (2011). Clinical assessment and intervention for autism spectrum disorders. Elsevier.
- Smith, T., Eikeseth, S. O. Ivar Lovaas: Pioneer of Applied Behavior Analysis and Intervention for Children with Autism. J Autism Dev Disord41, 375–378 (2011)