Ce este ABA și cum îmi poate ajuta copilul? Partea II

Procedurile non-punitive pentru diminuarea/eliminarea comportamentelor problemă sunt:

1. Extincția
2. Întărirea diferențială
3. Intervenții asupra antecedentului

Proceduri non-punitive contra comportamentelor problema

1. Extincția

Potrivit paradigmei comportamentale, un comportament este învățat când este urmat de o întărire / o recompensă / un beneficiu. Pornind de la acest lucru, neacordarea întăritorului după manifestarea comportamentului va conduce la o reducere a acelui comportament => procedura de extincție.

Extincția = reducerea frecvenței unui răspuns / comportament prin eliminarea întăririlor / beneficiilor care anterior au fost asociate cu apariția respectivului comportament.

În momentul în care vrem să aplicăm extincția în mod eficient vom:
a) Identifica întăririle care influențează un comportament
b) Crea o situație de învățare din care subiectul învață că relația anterioară comportament-întărire nu mai este valabilă

Extincția are trei forme diferite legate de modalitatea prin care este întreținut comportamentul problemă:
a) întărire pozitivă
b) întărire negativă
c) întărire automată

a) Extincția comportamentului menținut de întărirea pozitivă se produce când respectivul comportament nu produce întăritorul (ex: atenția acordată de către educator sau cea acordată de către un coleg, ca urmare a manifestării unui comportament indezirabil, este adesea un puternic întăritor pozitiv al acestui comportament. Extincția va cere, prin urmare, să nu acordăm atenție unui comportament care am vrea să dispară)

b) Extincția comportamentului menținut de întărirea negativă se produce atunci când aceste comportamente nu produc o eliminare a stimulului aversiv/neplăcut, adică persoana nu poate scăpa de situația aversivă/neplăcută (ex. copilul se lovește când începe să lucreze, iar profesorul/adultul se oprește din predarea care nu îi plăcea copilului. Pentru a supune extincției comportamentul întărit negativ în acest caz, de îndată ce începe să se manifeste comportamentul, profesorul/adultul va continua să solicite aportul copilului privind realizarea sarcinilor didactice, nu se va întrerupe)

c) Extincția comportamentului menținut de întărirea automată – sunt supuse extincției prin mascarea sau îndepărtarea senzorială (ex. unui copil care se zgârie constant, i se aplică mănuși pentru a nu mai simți pielea)

Deosebirea extincției față de pedeapsă este reprezentată de faptul că situația de învățare caracteristică extincției NU este reprezentată de relația: dacă faci X, plătești prin Y, ci prin faptul că nu mai există relația anterioară între X și Y.
Persoana învață că relația a dispărut și, prin urmare, comportamentul se reduce, pentru că nu se mai justifică. Situația de învățare este diferită – realizarea comportamentului nu mai este urmată de întărirea lui, astfel el dispare.

Dificultăți privind aplicarea procedurii de extincție:

– poate fi dificil să nu acordăm toți întăritorii, din cauza numărului mare de persoane și medii vizate (ex. părintele nu mai acordă întărirea comportamentului problemă, dar bunicii continuă să acorde întăririle comportamentului supus extincției)

– la începutul aplicării acestei proceduri, asistăm adesea la o înmulțire a comportamentelor care vrem să dispară și care poate fi însoțită uneori de comportamente nedezirabile (ex. agresivitate)

Gauss curve

– uneori, reducerea comportamentului nu se simte imediat, efectul nu este unul imediat

– procedura de extincție nu învață o persoană cum ar trebui să se comporte, ea doar elimină un comportament fără a-l înlocui cu altul. Astfel, pentru eficiență, ar trebui învățat, de asemenea, un comportament alternativ/dorit care va înlocui comportamentul problematic (ex. stimulând persoana să ceară ajutor când se află în situații dificile pe care nu știe să le abordeze).

2. Întărirea diferențială

Procedurile de întărire diferențială sunt proceduri ce implică atribuirea de consecințe în moduri diferite în funcție de comportamente. Ele se caracterizează printr-o reducere a probabilității de manifestare a anumitor comportamente, dar, în același timp, ele implică o creștere a probabilității de manifestare a altor comportamente.

Intarire diferentiala comportament

Aceste proceduri de întărire diferențială sunt de 4 tipuri:

Procedura de întărire a:
a) ratelor scăzute de răspuns
b) altor comportamente
c) comportamentului incompatibil
d) comportamentului alternativ

a) Procedura de întărire a ratelor scăzute de răspuns – anumite comportamente nu trebuie să fie total eliminate. Uneori, poate fi suficient să reducem doar probabilitatea manifestării lor. Pentru aceasta, nu le întărim decât când se manifestă cu o frecvență acceptabilă. Oferim copilului o întărire când, pe durata unui interval dat, acesta manifestă un număr precis de comportamente, sau mai puține și scădem apoi numărul comportamentului care dau dreptul la întăritori, timpul rămânând identic (ex. numărul de fluturări ale mâinilor într-o oră)

b) Procedura de întărire a altor comportamente – întărim orice comportament, cu excepția comportamentului dat pe care vrem să-l facem să dispară și pentru care folosim procedura de extincție (ex. un copil care își suge degetul, îi vom întări orice comportament care se manifestă la sfârșitul unui interval dat, dacă, în acel moment, copilul nu își suge degetul)

c) Procedura de întărire a comportamentului incompatibil – întărește un comportament incompatibil cu comportamentul care vrem să dispară, adică nu se produce în același tip cu acel comportament (ex. un copil care se ridică tot timpul de pe scaun și pleacă de la locul lui, îi acordăm o întărire când este atent la ceea ce are de făcut, ceea ce are ca efect secundar faptul de a-l ține așezat la locul lui)

d) Procedura de întărire a comportamentului alternativ – întărirea unui comportament alternativ al comportamentului dezadaptativ/nedorit, adică un alt comportament care va înlocui comportamentul problematic (ex. copilul care se lovește pentru a obține bomboane este învățat să ceară verbal bomboane)

3. Intervenții asupra antecedentului

Despre antecedente am vorbit în Partea I.

Vom detalia cu exemple practice în materiale pe care urmează să le publicăm în curând.

Cum măsurăm un comportament?

Un comportament apare într-un anumit interval de timp și are 3 proprietăți fundamentale care pot fi măsurate:

a) Repetabilitate (numărare):

– Numărul de răspunsuri în timpul perioadei stabilite (ex. copilul a țipat de 3 ori în 15 minute)

– Măsurători:

o Frecvența/rata de răspuns se stabilește raportând numărul de apariții a unui comportament la unitatea de timp (ex. copilul a citit 2 pagini pe săptămână)
o Celeritatea este măsura modului în care ratele de răspuns se modifică în timp (ex. în prima săptămână a citit 2 pagini, în următoarea a citit 4 pagini, în următoarea 5 pagini – o creștere a numărului de pagini citite în timp)

b) Dimensiunea temporală:

– Comportamentul se manifestă pentru un anumit interval de timp, intervalul de timp cuprins între momentul inițierii și cel al încetării comportamentului (durata comportamentului poate fi masurată – ex. Copilul a țipat 2 minute și 15 secunde)

– Măsurători:

o Durata totală pe sesiune
o Durata pe apariție

c) Poziționare în timp:

– Comportamentul are loc într-un anumit moment in timp, în legătură cu alte evenimente de interes

– Măsurători:

o Latența este intervalul de timp dintre stimulul care induce un comportament și manifestarea efectivă a acestuia
o Timpul dintre răspunsuri/comportamente este reprezentat de timpul dintre două apariții consecutive ale unei clase de comportamente

Proceduri de măsurare a comportamentului

1. Înregistrarea evenimentului

– include o varietate amplă de proceduri de detectare si înregistrare a numărului de apariții ale comportamentului ales
– se pot continua activitățile în timp ce se numără manifestările comportamentului ales
– fiecare apariție a comportamentului trebuie să aibă puncte distincte de început și sfârșit

2. Cronometrarea

– folosită pentru măsurarea duratei, latenței și a timpului între răspunsuri
– un instrument eficient pentru cronometrare este ceasul digital

3. Metode de eșantionare de timp

– împărțirea perioadei de observație în intervale de timp și apoi înregistrarea prezenței sau absenței comportamentului în intervalul stabilit.

Psih. Anca Straton
Dr. Călina Costea

*Pentru detalii, exemple și metode de punere în practică a acestor strategii, vă pregătim materiale noi în secțiunea Self-Help.

Bibliografie:

  1. David, D. (2016). Tratat de psihoterapii cognitive și comportamentale. Ed. II. Elefant Online.
  2. Hardy, C., Ogden, J., Newman, J., & Cooper, S. (2016). Autism and ICT: A guide for teachers and parents. Routledge.
  3. Kearney, A. J. (2015). Understanding applied behavior analysis: An introduction to ABA for parents, teachers, and other professionals. Jessica Kingsley Publishers.
  4. Lecavalier, L., Snow, A. V., & Norris, M. (2011). Autism spectrum disorders and intellectual disability. In International handbook of autism and pervasive developmental disorders(pp. 37-51). Springer, New York, NY.
  5. Miclea, M.,(suport de curs).Modificări cognitive-comportamentale.
  6. Lovaas, O. I. (2003). Teaching individuals with developmental delays: Basic intervention techniques. Pro-ed.
  7. Magerotte, G. & Willaye, E. (2012). Intervenţia comportamentală clinică. Formarea în A.B.A. Editura: ASCR, Cluj-Napoca
  8. Matson, J. L. (Ed.). (2011). Clinical assessment and intervention for autism spectrum disorders. Elsevier.
  9. Smith, T., Eikeseth, S. O. Ivar Lovaas: Pioneer of Applied Behavior Analysis and Intervention for Children with Autism. J Autism Dev Disord 41, 375–378 (2011)