Predarea prin exerciții distincte (DTT) reprezintă o metodologie specifică folosită pentru a crește la maxim șansele de învățare. Este un proces de predare care poate fi utilizat pentru a dezvolta majoritatea abilităților: cognitive, sociale, de comunicare, de joc și de autoservire.

DTT este o metodă de predare inițiată de adult în care acesta alege instrucțiile și le repetă de mai multe ori, alege recompensele și stabilește contingențele clare (relația “ce trebuie să fac” pentru “a obține recompensa”) pentru a preda abilități noi. Este o metodă deosebit de puternică pentru dezvoltarea unui nou răspuns la un stimul (tot ce văd, miros, aud, simt, gust). În plus, este o strategie ce poate fi folosită pentru toate vârstele și populațiile. Această tehnică presupune:

1. Împărțirea unei sarcini în părți mai mici (task analysis);
2. Predarea unei astfel de sub-părți până când copilul ajunge să o stăpânească foarte bine;
3. Exerciții repetate într-un interval concentrat de timp;
4. Prompt și reducerea promptului;
5. Folosirea procedurilor de recompensare.

O sesiune de predare este alcătuită din mai multe exerciții distincte, fiecare dintre ele având un început și un sfârșit foarte bine delimitate de aici și denumirea de distinct. Fiecare parte a unei abilități trebuie să fie bine învățată înainte de a introduce informații noi.

Comportamentul este reprezentat de tot ce face sau spune o persoană, este observabil și măsurabil (a te gândi la ceva, a te juca, a scrie, a citi, a vorbi). Dimensiunile comportamentului se referă la durată (dacă apare cât durează), frecvență (de câte ori apare) și intensitate/ amplitudine/magnitudine (forța răspunsului).

Stimulul este reprezentat de lucrurile din mediu care au capacitatea de a influența sau afecta comportamentul. Antecedentul poate fi verbal sau nonverbal, dar trebuie să fie un indiciu sau o instrucție clară și concisă. In predarea DTT îl numim SD-ul (Stimulul discriminativ) intrucât este reprezentat de solicitarea, instrucția, stimulul sau indiciul din mediul natural care îi semnalează copilului că trebuie să demonstreze un anumit comportament pentru a avea acces la recompensă.

Componentele unui discrete trial

Când studiem comportamentul unei persoane luăm în considerare:

1. Stimulii prezenți înainte de apariția comportamentului = Antecedent
2. Răspunsul sau comportamentul persoanei = Comportament
3. Stimulii care apar imediat după răspunsul persoanei = Consecință

O contingență este un aranjament de tip “dacă – atunci”:

• Dacă apeși pe întrerupător atunci se aprinde lumina;

• Spunem că apariția luminii este contingentă pe apăsarea pe întrerupător;

• Este o contingență de 2 termeni (comportament – consecință).

Dacă descriem atât antecedentul cât și consecință vorbim de o contingență de 3 termeni (ABC).

Exemplu: Adultul în fața copilului. Pe masă sunt puse o pisică, o casă și o floare. Adultul îi cere “casă”=SD. Copilul arată casa. Adultul zâmbește, îi spune “Corect!” și îi oferă un avion.

DTT este una dintre procedurile folosite în predarea unui comportament. În timpul unei predări distincte (secvență de prezentare sau trial) adultul:

• prezintă un antecedent;

• așteaptă sau oferă ajutor copilului să răspundă;

• oferă o consecință imediată (primele 2 secunde de la apariția raspunsului)!!!

Adultul repetă această secvență de mai multe ori, într-o succesiune rapidă, în timpul unei lecții (sau sitting).

O caracteristică esențială a acestei metode de predare este că oportunitatea copilului de a răspunde este dată de numărul de antecedente create de adult, așadar, rata de răspunsuri oferite de copil coincide cu rata de antecedente.

De ce se folosește DTT în TSA?

• Copiii cu TSA nu obțin informații în mod natural din mediu; nu-i urmăresc sau ascultă pe ceilalți, nu copiază comportamentul celorlalți. Ei învață inițial predominant prin aceste metode secvențiate și oarecum artficiale.

• Permite adultului să analizeze sarcina, să o descompună în secvențe cât mai mici și să predea aceste secvențe în mod sistematic.

ANTECEDENT

Antecedent = semnalează în mod automat prezența recompensei

Antecedentul = include Motivația (MO) + Stimulul discriminativ (SD)

SD-ul: o instrucție verbală, un stimul vizual sau un eveniment distinct care îi semnalează copilului că un răspuns corect va atrage o recompensă pozitivă.

Criteriile necesare unui SD pentru a maximiza șansele de învățare

• Prezentat într-o manieră concisă (de exemplu: un SD precum “biscuite” sau “suc” este mai bun decât “Arată-mi te rog biscuitele” sau “Știi să îmi arăți care este sucul?”)

• respectat de toți adulții care interacționează cu copilul într-o perioada definită de predare;

• doar când copilul este atent și motivat;

• doar o dată;

• fară să adaugi numele copilului (există riscul ca copilul să răspundă pe viitor doar la cererile care sunt associate cu numele lui).

COMPORTAMENTUL în cazul DTT este reprezentat de Răspuns

• Anterior sesiunii de predare se stabilește in echipa terapeutică cum arată răspunsul corect și trebuie să fie singurul răspuns acceptat de toți membrii echipei

• Trei tipuri de răspunsuri: corect, incorect, non-răspuns

  • SD: Vino

  • R: Începe să se miște spre adult în 3 sec + ajunge + stă în fața lui 1 sec..

  • Matei are 3 secunde să își înceapă răspunsul; dacă nu își începe răspunsul în 3 secunde acesta este considerat non-răspuns.

• Răspunsul corect nu este dublat de alte răspunsuri (Exemplul 1:Copilul răspunde bine, dar se uită în altă parte. Dacă îl lăudați în acest moment, pe viitor va continua să raspundă fără să aibă contact vizual. Exemplul 2: Copilul își arată corect nasul dar până să îi dați jucăria recompensatoare bate cu pumnul în masă. În acest caz copilul va ințelege că recompensa a venit pentru că a bătut cu pumnul în masă). Dacă apar astfel de răspunsuri intrați pe corectarea erorilor = ‘feedback corectiv’(mai încearcă, ai fost aproape) sau procedura ‘capul jos’ (eviți contactul vizual pentru un răspuns greșit, lași privirea în jos 2 secunde, retragi materialele și reiei)

• Răspunsul corect începe la 2-5 secunde de la terminarea SD-ului. Când stabilești perioada de așteptare ia în considerare: dificultatea sarcinii, fluența, timpul de răspuns, dependența de prompt, învățarea răspunsului vs generalizarea răspunsului.

CONSECINȚĂ

• Recompensa urmează un răspuns corect, imediat. Nu trebuie să existe pauză între terminarea răspunsului și oferirea recompensei (< 2 sec)

• Oferirea consecinței pozitive (recompensa) imediat după răspuns mărește întotdeauna probabilitatea că acel răspuns să mai apară în viitor.

• Recompensa este oferită numai contingent pe răspunsul corect.

• Recompensele tangibile (obiecte) alese pentru o sesiune de predare (de ex. Pt saptămâna respective de lucru) nu trebuie să se folosească în afara procesului de învățare (altfel își pierd rolul motivator –copilul se saturează jucându-se la liber cu jucaria cu lumini si nu il mai interesează să o primească ca recompensă pentru că a arătat CASA. Sau a mâancat cate chips-uri a vrut ieri și azi nu il mai motiveaza sa aranjeze obiectele in perechi, sau sa imite un gest al terapeutului pentru a primi chips-uri)

• Recompensa primară, verbală și tangibilă trebuie să fie cât mai variată (este bine să stabiliți recompense diferite în fiecare sesiune).

Ex. Bravo, Super, Extraordinar, Minunat, Grozav, gâdilat, mângâiat, etc

• Recompensa trebuie să fie ușor de oferit și să îl motiveze repede (ex. recompensa primară trebuie să fie ușor de ingerat).

• Recompensa verbală trebuie să fie dată pe un ton cât mai diferit de tonul folosit pentru SD. De asemenea, să fie diferit de tonul folosit pentru feedback-ul corectiv.

• Recompensa variată este esențială în învățare.

• Recompensa trebuie să fie diferențiată în funcție de calitatea răspunsurilor.

Înainte de a prezenta tehnicile de predare e necesar sa spunem câteva cuvinte despre Prompt:

Promptul = Orice comportament în care se angajează adultul pentru a crește probabilitatea răspunsului. Promptul trebuie să apară întotdeauna după SD și înainte de răspuns, pentru a preîntâmpina apariția greșelilor, a ușura învățarea și a reduce frustrarea.  

Vezi aici un material dedicat în întregime Promptului.

Prompturile pot fi de mai multe feluri:

• Verbal: cuvinte (sus, în stânga), instrucție (ridică) sau întrebare care sugerează răspunsul correct (e cel din mijloc?).

• Modelare: se folosește în tandem cu alt tip de prompt (ex., trec strada, cumpăr o ciocolată) – în vivo / video.

• Ghidare fizică: parțială (îi întorc corpul în direcția înspre care ar trebui să se îndrepte) sau totală (ex: duc mâna copilului unde ar trebui să o ducă el).

• Gestual: indicarea răspunsului corect (indicativ), mișcarea în direcția corectă, dat din cap (persoană, materiale, activități) pentru a indica acțiunea corectă.

• Reducerea numărului de itemi (de la 5 la 4, de la 4 la 3).

• Pozițional: Stimulul target se poziționează mai aproape de copil.

• Vizual: imagini, scheme.

• Textual: cuvânt scris

• Modificarea unei caracteristici a stimulului

Tipurile de prompt prezentate anterior pot fi organizate într-o ierarhie de la cel mai puțin intruziv (puternic) la cel mai intruziv și pentru că scopul promptului e de a oferi ajutor copilului, adultul are rolul de a alege ce tip de prompt se potrivește pentru copilul respectiv. Promptul trebuie să fie suficient pentru a garanta un răspuns corect, niciodată mai mic sau mai mare decât are nevoie copilul, în acest fel ușurează reducerea ulterioară și reduce dependența de prompt. Dacă promptul nostru produce aproape 100% răspunsuri corecte, înseamnă că este eficient. Dacă primul prompt nu funcționează, alegeți un prompt mai puternic, cu alte cuvinte, oferiți mai mult ajutor, de exemplu, treceți de la un prompt de poziție la unul indicativ, sau de la indicativ la fizic.

Tipuri de prompt

1. Prompturi pe răspuns – operează indicând direct răspunsul: instrucție verbală, modelare, ghidare fizică

Exemplu:  Dacă vrem să predăm acțiunea de a bate din palme și copilul nu înțelege instrucția, îi modelăm imediat răspunsul (adultul bate din palme), dacă nu imită înseamnă că promptul nu este suficient de bun (sau e posibil să avem în fața noastră un copil cu deficit pe imitație) și introducem următorul prompt din ierarhie, cum ar fi ghidarea fizică.

2. Prompturi pe stimul/item – operează direct pe stimuli/itemi: proximitatea itemului (poziționarea mai aproape de copil a celui ce ne dorim sa fie ales), privirea terapeutului către item, gesture indicatoare către obiectul corect.

Exemplu: Într-o prezentare de 3 itemi pe masă, itemul target se află mai aproape de copil decât ceilalți 2, sau mă uit spre itemul target inainte să il cer.

Pe lângă aceste tipuri de prompt, mai avem o categorie de prompturi pe care le oferim de cele mai multe ori din neatenție: poziția itemilor (ceri tot timpul ultimul item pus pe masă, le prezinți pe rând, ceri tot timpul itemul din mijloc); postura corpului (stai îndreptat spre itemul target); contact vizual si expresii faciale; parțial verbal (îi începi cuvântul sau pui buzele în forma emiterii primei litere).

Oricare ar fi tipul de prompt pe care decidem să îl folosim este vital să fie redus cât mai repede și apoi scos. Un prompt folosit în exces va atrage după el dependența de prompt, adică răspunsul așteptat va apărea doar dacă apare promptul.

Exemplu: Dacă pentru copilul din fața noastră e nevoie să folosim ghidarea fizică totală pentru a-și pune haina pe cuier, (mână peste mână pentru a lua haina și a o agăța în cuier), din următorul trial (următoare sesiune de predare) promptul va fi redus treptat astfel: mâna pe încheietura copilului, mâna pe cot, impuls scurt pe cot, prompt indicative (arătăm spre cuier). Dacă apare un răspuns incorect după o etapă de retragere a promptului înseamnă că am retras mult prea brusc si ne vom întoarce la un nivel mai ridicat de prompt (la următorul SD oferiți suficient prompt pentru a minimiza apariția altor erori), în acest fel vom promova învățarea și reducem răspunsurile emoționale asociate cu eșecul.